PEISAJUL GEOGRAFIC–
Studiu de caz în zona mediteraneană
Mediul geografic reprezintă un macrosistem alcătuit din mai multe componente (relief, apă, aer, sol, vieţuitoare, inclusiv omul cu activităţile sale) între care s-au statornicit relaţii multiple de natură spaţială, temporală, cauzală, evolutivă ce se materializează prin peisaje.
Noţiunea de peisaj are un trecut controversat, acesta fiind utilizat şi aplicat iniţial de pictori, pentru ca mai târziu să ocupe şi spaţiul altor domenii.
Peisajul reprezintă o porţiune de la suprafaţa scoarţei terestre mai mică sau dintr-o anumită etapă evolutivă, al raportului dintre elementele componentelor naturale şi antropice ale unei unităţi de mediu.
Spre deosebire de orice unitate de mediu care are o dezvoltare tridimensională mare, implicând spaţiul de interferenţă a componentelor naturale şi antropice, peisajul, ca reflectare a acestui proces la nivelul scoarţei, iese în evidenţă prin extensiunea în suprafaţă, dezvoltarea pe verticală fiind limitată. Mărimea suprafeţei este extrem de variabilă, de la câteva zeci sau câteva sute de metri pătraţi (peisaj de mlaştină, peisajul vulcanilor noroşi) până la nivel cosmic (peisajul planetei albastre). Această situaţie impune necesitatea unor criterii şi parametri în concordanţă cu caracteristicile lor la nivelul fiecărei etape.
L. Dragut oferă unele informaţii cu privire la istoricul noţiunii ,,peisaj": ,,naturaliştii au fost cei care au preluat la nivel ştiinţific conceptul peisaj". Studiind vegetaţia Al. von Humboldt a remarcat diferenţierile fizionomice induse de această în spaţiu, ajungând să clasifice peisajele în funcţie de omogenitatea asociaţiilor vegetale. Acelaşi L. Dragut afirmă că există trei discipline care au ca obiect de studiu peisajul. Acestea sunt ecologia peisajului, arhitectura peisajului, geografia peisajului .
I. Muntele afirmă faptul că peisajul apare că un ansamblu de linii și semne vizibile cu ochiul liber și a căror simbolistică turistică depinde de starea de spirit a
celui care o admiră.
Un peisaj rezultă din modul în care se realizează angrenajul funcţional dintre componentele elementelor sistemului de mediu (local, regional, planetar).
Un peisaj rezultă din modul în care se realizează angrenajul funcţional dintre componentele elementelor sistemului de mediu (local, regional, planetar).
Se poate spune, prin urmare, că peisajele geografice apar într-o multitudine de tipologii, datorită realităţilor de ansamblu ale teritoriului şi a gradului de identitate structurală.
În mod obişnuit se consideră existenţa a două mari categorii de peisaje geografice:
1.peisaje naturale (=peisaje primare);
2.peisaje umanizate (=culturalizate,după unii autori),peisaje derivate(ex. peisajele turistice);
3.peisajele antropice, în care componentele naturale au fost transformate în cea mai mare parte sau chiar înlocuite cu elemente construite de om.
Peisajul mediteranean
Pentru popoarele din Europa de Nord peisajul Mediterană a reprezentat un ideal, care trebuie să fie admirat, schiţat, pictat şi vizitat. De la începutul secolului al XIX-lea peisajului mediteranean a funcţionat ca un obiectiv de promovare a industriei turistice în formare. Prezenţa celebrităților şi a campaniilor de publicitate extrem de eficiente în combinaţie cu activitatea multor artişti a transformat peisajul geografic regional într-un peisaj turistic, un spaţiu de vis pentru secolul al XX-lea. Luginbühl (1992) sugerează că afişele publicitare turistice care au apărut spre sfârşitul secolului XIX au fost folosite pentru a reprezenta peisajul Marea Mediterană şi pentru a consolida opinia selectivă a peisajului, care a avut loc de un strat de elită a societăţii. Caracteristică a acestor postere este accentul pus pe "exotic" în peisajul mediteranean. Viaţa plantelor este folosit mai ales pentru a simboliza peisajul turistic ideal pentru construirea în timp ce un peisaj care se retrage de la realitate.
Peisajul natural mediteranean variază în altitudine de la 1000 la 15000 şi chiar 2000m, aparţinând etajelor de foioase şi de amestec, subalpin şi chiar alpin.
Peisajul rural este o rezultantă a modului de grupare a gospodăriilor în interiorul vetrei aşezării(intravilan) şi a formelor de utilizare a terenurilor (în extravilan).
Peisajele rurale ale zonei mediteraneene prezintă aşezări de talie mare, de tip adunat, cu o pondere mare a plantaţiilor pomi-viticole şi a terenurilor irigate. Peisajul agricol mediteranean se suprapune cu regiunea agrogeografica mediteraneană, cunoscută prin culturi specifice de citrice, măslin și vița de vie. La acestea se mai adăugă și culturile de cereale relativ reduse ( grâu în Grecia)
Peisajul mediteranean este înlocuit cu un peisaj cu elemente de promovare turistică: o plajă, un palmier, şi un cuplu la soare sau la închirierea lor lovitură de păr în vânt.
În concluzie se poate afirma că peisajul reprezintă un areal din natură care formează un ansamblu estetic filtrat de starea de spirit a celui care îl admira. Peisajul poate fi cuprins dintr-o singură privire formând o imagine ce se diferențiază printr-o grupare proprie a elementelor componente (relief, climă, ape, sol, vegetație, faună etc.).
Bibliografie :
GLIGOR, V., Geografie aplicată și planificare teritorială (Suport de curs), UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” - CLUJ-NAPOCA, 2010
Muntele, I., Geografia Turismului , Editura universității Al.I.Cuza, Iaşi ,2000
Swizewski, C., Geografia turismului, Editura universității Al.I.Cuza, Iaşi , 1976
Truti, S., Geografia turismului din regiunile vestice ale României, Universitatea din Craiova, Craiova, 1984
http://dexonline.ro/